Obstetrică-Ginecologie

Medic primar
Obstetrică-Ginecologie

Ce este OBSTETRICA-GINECOLOGIA?

Obstetrica-ginecologia este ramura medicinei în care clinicienii sunt specializați în monitorizarea și îngrijirea femeilor în timpul sarcinii și nașterii (Obstetrică), precum și în diagnosticarea, tratarea și prevenirea afecțiunilor organelor reproducătoare feminine (Ginecologie).

Când spunem medici obstetricieni-ginecologi ne referim la clinicieni cu competențe în ambele specializări. Unii medici aleg să se supraspecializeze în anumite domenii ale obstetricii sau ginecologiei, cum ar fi medicina materno-fetală, endocronologie reproductivă, oncologie ginecologică, reproducere asistată sau hirurgie laparoscopică ginecologică.

Ce proceduri pot efectua medicii obstetricieni-ginecologi?

Unul dintre cele mai importante roluri ale medicilor obstetricieni-ginecologi este acela de a îngriji sarcina unei femei și de a participa la nașterea bebelușului. Acești specialiști au însă expertiză și în realizarea unei game largi de proceduri, de la cele non-invazive la cele chirurgicale, cum ar fi:

  • Consult de specialitate;
  • Recoltare probe ginecologice (Papanicolau, HPV, boli cu transmitere sexuală);
  • Examene ecografice (ecografie pelvină transabdominala, ecografie transvaginala, ecografie obstetricala, ecografie de sân);
  • Examene ecografice de monitorizare a sarcinii (ecografiile de trimestre, morfologii fetale);
  • Colposcopie;
  • Histeroscopie;
  • Histerosonografie;
  • Intervenții chirurgicale (chisturi, fibroame, operații de cezariană, chiuretaj, histerectomie etc.);
  • Planificare familială;
  • Consiliere pentru probleme de sănătate – menopauză, infertilitate;
  • Proceduri de reproducere umană asistată.

Simptome ce te trimit la medicul obstetrician-ginecolog

Ideal este să mergeți la un control ginecologic și să vă faceți teste de screening o dată pe an. Cu toate acestea, ar trebui să mergeți la medicul specialist dacă vă confruntați cu semne sau simptome precum:

  • Sângerări vaginale anormale;
  • Menstruații neregulate;
  • Durere pelvină severă;
  • Durere în timpul actului sexual;
  • Suspiciuni de probleme cu sarcina sau avort spontan;
  • Dificultăți în a rămâne însărcinată;